„Sunt desconsiderați! Nu au niciun pic de respect față de ei!”. Un fost jucător al lui Dinamo îi pune la „zid” pe șefii formației roș-albe | EXCLUSIV

„Sunt desconsiderați! Nu au niciun pic de respect față de ei!”. Un fost jucător al lui Dinamo îi pune la „zid” pe șefii formației roș-albe | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Ovidiu Sabău, fost jucător al lui Dinamo, deplânge situația în care se află clubul roș-alb și consideră că șefii echipei sunt lipsiți de respect față de fotbaliști.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Ioan Ovidiu Sabău îi pune la „zid” pe șefii lui Dinamo

Fostul internațional român consideră inadmisibil modul în care sunt tratați jucătorii lui Dinamo de către șefii formației din „Ștefan cel Mare”, având în vedere că aceștia au mai multe salarii restante.

„Nu-i ușor. Eu încerc să mă pun și în situația acestor jucători, care sunt desconsiderați, care sunt tratați cum sunt tratați. Efectiv nu au niciun pic de respect față de ei și aici mă refer la situația lor financiară. Dar asta înseamnă să nu fii «legat» cu nimic de club și să-ți pese că este în situația asta. Ei nefiind crescuți acolo… ei sunt doar cu contract și, în zilele de astăzi, este greu să ai jucători din propria pepinieră, să ai jucători care au jucat 7-8 ani pentru același club, cum era odată, să joci cu sufletul, să iubești clubul la care joci”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru ProSport.

Ioan Ovidiu Sabău: „Sunt alte echipe mult mai slabe!”

Cât despre lupta la retrogradare, Sabău susține că există echipe mai slabe decât Dinamo și speră ca fosta sa formație să nu ajungă în Liga 2.

„Eu sper să nu se întâmple (n.r. să retrogradeze), sunt alte echipe mult mai slabe. Eu sper ca domnul Mulțescu să reușească să-i aleagă pe jucătorii care au cât de cât o oarecare motivație și respectul pentru ei, să nu te faci de rușine, să nu fi în istoria clubului cu jucători care au retrogradat echipa. Luându-i individual nu poți să spui că sunt mai slabi decât echipele din play-out”, a mai spus fostul internațional.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×